’’Săptămâna aceasta, am avut oportunitatea de a discuta cu comisarul propus pentru portofoliul agriculturii în Comisia Europeană, domnul Janusz Wojciechowski. Agricultura este un domeniu bine cunoscut de domnia sa, atât el cât și familia activând și în acest sector. De asemenea, domnul Wojciechowski a fost membru în Comisia de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European timp de 12 ani și responsabil de Audit în domeniul agriculturii la Curtea Auditorilor de la Luxembourg.

Am abordat o serie de subiecte în cadrul întâlnirii pe care am avut-o cu domnul Janusz Wojciechowski. Astfel, am discutat de viitorul Politicii Agricole Comune, convergența plăților directe, acordul Mercosur, importanța procesării materiei prime, dar și despre virusul Pestei Porcine Africane.

În ceea ce privește calendarul adoptării Politicii Agricole Comune, există determinarea de a veni cu un proiect clar și predictibil pentru fermieri într-un interval de timp cât mai scurt. De asemenea, am abordat și subiectul plafonării, o chestiune delicată pentru România. Fermierii mici și mijlocii trebuie sprijiniți deopotrivă în vederea supraviețuirii pe piață. Am insistat asupra egalizării subvențiilor cât se poate de repede dat fiind că suntem actori pe aceeași piață. Domnul Wojciechowski m-a asigurat că și pentru el convergența reprezintă o prioritate.

În ceea ce privește acordul MERCOSUR, am ridicat problema consecințelor dezastruoase ale acestui acord și am subliniat faptul ca va fi aproape imposibil să impunem aceleași standarde ca în UE în ceea ce privește produsele rezultate în agricultură. Janusz Wojciechowski mi-a transmis faptul că este nevoie de o evaluare de impact cu privire la aplicarea acordului cu MERCOSUR. De asemenea, trebuie solicitate aceleași standarde deoarece agricultura nu trebuie să fie o victimă a acestui acord.

În ceea ce privește dimensiunea procesării, i-am transmis domnului Wojciechowski faptul că România este în topul statelor UE care exportă grâu, porumb, animale vii, dar în același timp este statul cu importuri masive de pâine congelată, de produse de panificație, mezeluri. Astfel, este necesară asigurarea accesului la tehnologii de procesare pentru fermieri tocmai pentru a elimina diferențele de dezvoltare și pentru a asigura concurența echitabilă între fermierii din UE. Candidatul propus pentru funcția de comisar al agriculturii a subliniat faptul că trebuie să susținem procesarea la nivel local, susținerea piețelor locale fiind o alternativă pentru importuri.

Referitor la virusul Pestei Porcine Africane, Janusz Wojciechowski mi-a relatat faptul că jumătate din regiunile Poloniei sunt afectate de acest virus, fiind alocate 15 milioane de euro din Pilonul II pentru fermierii care se retrăgeau din activitățile de creștere a porcilor. Astfel, din mare exportatoare de porci, Polonia a ajuns să importe aceste animale. Cea mai bună soluție la stoparea extinderii epidemiei este achiziționare de incineratoare mobile deoarece dacă porcii sacrificați sunt îngropați, virusul are o rezistența de până la 20 de ani și se poate transmite foarte ușor. După această întâlnire, am convingerea că domnul Janusz Wojciechowski va fi un aliat al fermierilor români și că se va lupta pentru protejarea intereselor tuturor fermierilor europeni!” a declarat președintele PNL Cluj, europarlamentarul PPE, Daniel Buda.