Femeie înșelată în urma unui contract publicitar

Potrivit celor de la IPJ Bistrița-Năsăud, la data de 23 noiembrie, polițiștii specializați în investigarea criminalității economice au întocmit un dosar penal de înșelăciune în cadrul căruia efectuează cercetări. Vizate sunt două persoane, o tânără de 28 de ani, din Brașov și o alta de 33 de ani, din Focșani, angajate ale unei societăți cu sediul în București, punct de lucru în Bistrița și domeniu de activitate publicitar.

Cele două ar fi indus în eroare o femeie de 54 de ani, din Bistrița, pe care ar fi determinat-o să achite suma de suma de 810 lei, din care 100 de lei -o taxă de înscriere și 710 lei prima rată din contract, cu promisiunea că, în urma unor ședințe foto în care va promova anumite articole și produse de înfrumusețare va primi suma de 400 euro.

În momentul în care a citit însă contractul, a constatat faptul că, în conformitate cu acesta, are de achitat suma de 400 de euro și că îi vor fi promovate unele fotografii pe un site. Femeia și-a manifestat dorința de a rezilia contractul, însă a fost refuzată.

Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune, în vederea clarificării cauzei sub toate aspectele. Polițiștii vă sfătuiesc să citiți cu atenție contractele pe care le semnați, mai ales când vă asumați achitarea unor sume de bani, precizează reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.