FESTIVALUL ROMAN APULUM 2017. PROGRAMUL evenimentului de la Alba Iulia, în perioada 28 aprilie – 1 mai. Demonstraţii de luptă, ateliere şi spectacol

    Cetatea Alba Carolina va fi din nou animată cu lupte daco-romane, la Festivalul Roman Apulum, la sfârşitul lunii aprilie. Uniforme de soldaţi din perioada antichităţii, ateliere de meşteşuguri, dansuri ritualice, paradă cu torţe şi târgul de sclavi sunt şi în acest an repere de spectacol în inima Cetăţii din Alba Iulia.

    Actualul oraș Alba Iulia se ridică peste ruinele anticului Apulum, cel mai mare oraș roman din provincia Dacia și totodată centrul politic, economic, militar și cultural al acesteia. Sute  de reenactori – soldați și civili romani, războinici daci, gladiatori, meșteșugari sau dansatoare vor fi prezenți și în acest an, în perioada 28-30 aprilie,  la unul din cele mai îndrăgite festivaluri din Alba Iulia.

    Vizitatorii vor putea trăi realitățile unei lumi demult apuse, una cu demonstrații militare romane, cu războaie între daci și romani, cu lupte de gladiatori organizate în cinstea lor, cu ateliere de lucru, cu jocuri și târguri de sclavi.

    Festivalul a fost un real succes pe parcursul celor trei ani în care s-a desfășurat devenind un eveniment de suflet așteptat atât de albaiulieni cât și de turiștii care s-au obișnuit la sfârșitul lunii aprilie să îl dedice lecțiilor vii de istorie.

    Anul acesta, la festival au fost invitate să participe 12 trupe din țară și din străinătate.

    Sursa: Alba24.ro