Un accident rutier a avut loc la intrarea în Maieru. Patru persoane se aflau în cele trei mașini implicate. Unul dintre autoturisme a ajuns pe câmp, cu roțile-n sus.

Trei autoturisme au fost implicate într-un accident rutier petrecut în urmă cu puțin timp la intrarea în localitate Maieru.

Una dintre mașini a ajuns în afara părții carosabile, răsturnându-se. În cele trei autoturisme se aflau patru persoane.

Conform celor de la ISU BN, un bărbat de aproximativ 50 de ani a fost preluat de echipajul EPA SMURD Sîngeorz Băi și, după stabilizare, a fost transportat la CPU Năsăud.
Totodată, au fost luate măsurile API în urma scurgerilor de combustibil.

Sursa: Info Trafic 24