Pompierii bihoreni au reluat căutările unei persoane care a dispărut săptămâna trecută în apele Crișului Repede.
Alarma a fost dată în 11 ianuarie când printr-un apel la 112 a fost anunțat că o persoană a fost văzută în apele Crișului Repede, în zona străzii Libertății din Oradea. Apelantul a precizat că aceasta a dispărut sub gheață după câteva momente.
Două echipaje de pompieri militari din cadrul Detaşamentului 1 Oradea cu o autospecială de descarcerare grea și un autocamion de intervenție, echipajul de pompieri militari scafandri și echipajul de prim ajutor calificat, ambele din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Oradea au fost mobilizate la fața locului.
Pompierii militari au acționat atât cu targa de salvare, deplasându-se cu ajutorul acesteia pe porțiunile înghețate ale râului, cât și cu barca, acolo unde accesul cu aceasta a fost posibil, spărgând cu căngile gheața, care în unele locuri măsura și 20 de centimetri. De asemenea, au fost dispuse echipaje pe o porțiune de aproximativ 200 de metri în aval de locul în care s-a produs evenimentul, pentru cercetarea zonelor în care trupul persoanei ar fi putut fi purtat de curent, pe sub gheață, însă fără rezultate.
[ads1]