Aparamentul de pe strada Migdalului din Cluj-Napoca, în care s-a produs o explozie puternică în această dimineață, a fost distrus în totalitate. Un student de 19 ani din Arad, care locuia cu chirie în apartamentul respectiv a fost foarte grav rănit.
Explozia s-a produs pe strada Migdalului nr. 16 din Cluj-Napoca, într-un apartament de la ultimul etaj.
Primarul Emil Boc, împreuna cu celelalte autorități ale statului, a dispus măsuri specifice de protejare a vieții oamenilor, securizarea zonei, pază permanentă a imobilului, asistență de specialitate persoanelor afectate și inventarierea necesarului de locuințe de necesitate pentru familiile afectate.
Blocul, construit în anii ’60, are două etaje și 13 apartamente. Potrivit autorităților clujene, apartamentele de la etajul 2 sunt avariate complet, parțial cele de la etajul 1 și puțin cele de la parter.
Un tânar de 19 ani, student, care locuia în chirie, are arsuri pe aproximativ 15% din suprafața corpului.
I.S.U. Cluj a verificat fiecare apartament și nu mai există alte victime.
În acest moment, Inspectoratul de Stat în Construcții face o analiză pentru a stabili care este gradul de siguranță al imobilului și câte persoane trebuie evacuate complet.
Emil Boc a spus că Primăria dispune de 16 locuințe de necesitate și va asigura găzduirea persoanelor afectate.
O anchetă a fost începută pentru a se stabili cu exactitate cauza exploziei care a avut loc la etajul 2 al blocului.