FOTO Tânăr felicitat de polițiștii clujeni pentru ca i-a ajutat să prindă o hoață. A imobilizat-o într-un troleibuz când încerca să fure

    Inspectoratul de Poliție Județean Cluj promovează spiritul civic și încurajează actele prin care comunitatea contribuie la prevenirea faptelor antisociale.

    Astfel, polițiștii au invitat un tânăr la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Cluj și, în prezența participanților la ședința de evaluare a activităților instituției, a fost felicitat pentru spiritul civic de care a dat dovadă.

    La data de 30 ianuarie, tânărul a acordat sprijin intervenţiei poliţiei în cazul unei fapte de furt. Astfel, în timp ce se afla într-un mijloc de transport în comun, acesta a imobilizat și predat polițiștilor o persoană care a sustras un portmoneu din geanta unei femei.

    Femeia care a furat portmoneul are 59 de ani și este din Satu Mare. Ea a fost reținută pentru 24 ore, fiind bănuită de furt calificat, iar instanța a decis să o plaseze sub control judiciar pentru 60 zile.

    Pentru conduita adoptată și promovarea actelor de acest gen, tânărul a fost invitat la sediul unității de poliție.  Conducerea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj și prefectul județului Cluj i-au înmânat o diplomă în prezența participanților la ședința de evaluare a activităților instituției.

    Poliţia clujeană mulţumește cetăţenilor care îşi asumă un rol activ în viaţa comunităţii și vin în sprijinul oamenilor legii!