Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș și copreședinte al Coaliției pentru Maramureș a arătat că, la alegerile locale, candidează pentru funcția de președinte al Consiliului Județean din două motive: pentru că iubește Maramureșul și pentru că are o familie frumoasă, iar dorința sa este  ca fiul său, Iacob-Matei să crească și să aibă o viață mai bună în județul nostru.

”Candidez pentru că știu că doar cei care iubesc în interiorul familiei, cei care își iubesc soția, copiii, doar aceia pot să iubească și în afara familiei. Să își iubească prietenii, comunitatea, județul și să își dedice munca de zi cu zi pentru ca toți să o ducă mai bine. Am avut exemplu de pesediști destoinici de-a lungul anilor și a carierei mele și sper să avem și în viitor tineri determinați și mulți care să continue tradiția social-democrată”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Recent, alături de primarul Municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, președintele Consiliului Județean, Gabriel Zetea a construit Coaliția pentru Maramureș, structură politico-administrativă care a pus orgoliile politice în plan secund și a promovat profesionalismul oamenilor și interesul județului Maramureș.

”Când ajung din Botiza în Târgu Lăpuș sau Coroieni, din Seini în Repedea sau Borșa, tuturor celor care mă întreabă ce este Coaliția pentru Maramureș le răspund că este o structură apărută din necesitate. Necesitatea de a continua proiectele bune pe care atât eu, ca președinte al Consiliului Județean Maramureș, cât și Cătălin Cherecheș, ca și primar al Municipiului Baia Mare dorim să le continuăm. Avem nevoie de fonduri guvernamentale sau europene pentru a dezvolta comunitățile și, pentru a obține banii de la București, trebuie să avem o viziune și proiecte comune, trebuie să renunțăm la orgolii și să vedem interesul maramureșenilor și al băimărenilor în primul rând. În ultimii patru ani de zile, Maramureșul a ajuns în TOP 5 la nivel național în ceea ce privește investițiile. Maramureșenii pot vedea schimbarea din infrastructura rutieră, cea care a lipsit județului nostru 30 de ani, schimbarea din sănătate, de la Aeroport, dezvoltare economică, turistică, proiectele sociale care au fost derulate. În calitate de președinte al Consiliului Județean, primul lucru care am considerat că trebuie schimbat în Maramureș a fost infrastructura rutieră, care avea nevoie urgentă de reabilitare, pentru că nu poți face turism în Maramureșul Voievodal fără să ai drumuri bune. Acest Consiliu Județean este cel care a reușit să pună piciorul în prag și să facă ceea ce toate conducerile PNL anterioare nu au reușit: să reabiliteze Valea Izei si Valea Ruscovei, să rezolve toate finanțările la Aeroportul Internațional Maramureș și să aducă curse interne și chiar internaționale. Ce nu au reușit cei de la PNL în 24 de ani, noi am schimbat în patru ani. În Maramureșul Voievodal, o componentă importantă a dezvoltării este turismul. Acesta a fost oprit din cauza măsurilor haotice ale Guvernului PNL. Am rămas ultima țară din Europa care și-a redeschis restaurantele și le-am redeschis în extrasezon. Noi, la Consiliul Județean Maramureș am promovat agresiv județul Maramureș, în acești ani, am promovat brandul turistic Maramureș atât în țară cât și în străinătate, iar între 2016 – 2019, capacitatea de cazare în județ a crescut cu 34%, în timp ce numărul turiștilor veniți în județ a crescut cu peste 50%, pentru că am gândit o dezvoltare integrată a turismului”, a declarat, în Sighetu Marmației, Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, copreședinte al Coaliției pentru Maramureș. 

Biroul de presă al Coaliției pentru Maramureș