Gabriel Zetea a cerut membrilor CA o nouă propunere de organigramă pentru Aeroportul Internațional Maramureș. Astfel printr-o hotărâre a Consiliului de Administrație al R.A. Aeroportul Internațional ”Maramureș” s-a anulat procedura de selecție pentru posturile de director.

Referitor la acest anunț postat pe site-ul Aeroportului Internațional ”Maramureș”, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea și-a exprimat întreaga susținere față de decizia Consiliului de Administrație. Mai mult, șeful administrației județene este de părere că, în prezent, maximum două funcții de director ar fi suficiente, iar fondurile rămase ar putea fi alocate pentru creșterea salariaților din cadrul Aeroportului Internațional Maramureș, a căror venituri nu au fost recalculate.

”Am luat act de decizia Consiliului de Administrație al Aeroportului Internațional Maramureș de anulare a procedurii de selecție a directorilor Aeroportului Internațional Maramureș și vreau să transmit public susținerea mea totală pentru aceasta decizie. Nicio instituție care beneficiază de fonduri publice nu poate accepta o procedură viciată. Am cerut în această săptămână, membrilor Consiliului de Administrație, o nouă propunere de organigramă pentru Aeroportul Internațional, o organigramă mai suplă și care nu presupune atât de multe funcții de director. Personal, consider că maxim doi – trei directori sunt suficienți, respectiv un director economic și un director tehnic ar ajunge pentru acest moment de dezvoltare al aeroportului, iar economiile rezultate ar putea fi alocate pentru creșterea salariilor celorlalți angajați care nu au beneficiat de creșterea veniturilor în ultimii trei ani”, a arătat șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

Consiliul Județean Maramureș a alocat în acest an sume record pentru dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș, respectiv șapte milioane de lei pentru funcționare și 13 milioane de lei pentru investiții și achiziții de echipament. ”Îmi doresc o instituție eficientă, care să gestioneze dezvoltarea Aeroportului Internațional Maramureș și sper ca eforturile depuse în acești ani de către Consiliul Județean să fie răsplătite prin muncă de către angajați”, a subliniat președintele Gabriel Zetea.