Ideile Alinei Gorghiu puse în practică de tinerii din PNL Cluj. Vezi ce au postat pe Facebook

    După ce preşedintele PNL, Alina Gorghiu, a declarat, vineri, la Timişoara că statul ar trebui să acorde o zi liberă pentru studenţi în data de 12 decembrie, la o zi după alegerile parlamentare, dar şi gratuitate la transport în acea perioadă, tinerii din PNL Cluj au împanzit site-ul de socializare Facebook  cu bannere prin care îi amăgesc pe studenți cu o zi liberă în cazul în care vor merge la vot. 

    untitled

     „Ziua de 12 decembrie este luni, după alegerile parlamentare, şi eu cred că statul român ar trebui să acorde o zi liberă pentru studenţi. Nu ar fi o premieră nici în România, nici în alte state. (…) Sper că toţi vom face toate eforturile astfel încât să le garantăm oamenilor dreptul de vot. Cred că studenţii sunt o categorie care merită să fie capacitată la alegeri”, a spus Alina Gorghiu, în cadrul unei conferinţe de presă organizate de PNL Timiş.

    În opinia liderului liberal, ar trebui ca studenţii să beneficieze şi de gratuitate la transport în acea perioadă.

    07-gorghiu-nd-465x390

    „Cred că această propunere ca toţi studenţii din România să aibă posibilitatea să fie prezenţi în localitatea de domiciliu astfel încât să-şi poată exercita dreptul la vot poate fi dublată de gratuitate la transport în acea perioadă. Nu este o sumă care să încarce bugetul României. Nu am discutat cu Guvernul acest subiect, dar am siguranţa că voi găsi disponibilitate”, a afirmat Alina Gorghiu.