Doliu pe scena politică românească. Fostul ministru al agriculturii si al finanțelor, Decebal Traian Remes, a murit la vârsta de 70 de ani. Politicianul suferea de cancer si a fost internat joi din cauza unor probleme cardiace.

Decebal Traian Remes a cerut cu doar câteva ore înainte să moară să fie lăsat acasă, unde si-a dat ultima suflare.

Fostul ministru a fost condamnat în 2012 într-un dosar răsunător de coruptie si a fost eliberat conditionat în 2014. Acesta a reusit să îsi facă dreptate înainte să moară.

Decebal Traian Remeș a murit vineri, după ce a dus o luptă nemiloasă cu o boală cruntă. El a fost internat joi la spital din cauza unei insuficiențe cardiace.

Domnul Remeș a fost internat la noi la spital la cardiologie pentru ca avea insuficienta cardiaca ca urmare a unei boli de natura oncologica. a fost transferat la oncologie dar ieri a cerut impoerativ sa fie lasta acasa. A fost lasata acasa pt ca medical nu se mai putea face nimic. Nu l-am vazut de multa vreme si am aflat cand m-am intors in spital de suferinta lui. Nu pot sa dau detalii dar era intr-o stare foarte grava si medical nu se putea face nimic”, a declarant Sorina Pintea pentru Pagina de Transilvania.

CITESTE SI: Proiectele de infrastructură pe agenda discuțiilor purtate de ministrul Lucian Bode cu o parte din primarii membri ai Alianței Vestului

Decebal Traian Remeș a fost ministru al finanțelor între anii 1998 și 2000 și ministrul al Agriculturii în 2007 în cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu. El a demisionat din ultima funcție în urma unui scandal răsunător de corupție.

Politicianul a fost acuzat de luare de mită în valoare de 15 mii de dolari pentru facilitarea obținerii unor contracte. Televiziunea Română a difuzat în 2007 înregistrarea video a flagrantului.

5 ani mai târziu, fostul ministru a fost condamnat la închisoare în dosarul Caltaboșul și a fost eliberat condiționat în 2014. După chinul pe care l-a suferit în pușcărie, politicianul a ieșit complet schimbat fizic.

Întotdeauna, acesta a declarat că este nevinovat și că totul a fost o manevră politică. După ieșirea din penitenciar, Decebal Traian Remeș și-a făcut dreptate în justiție și a câștigat procesul împotriva TVR și a DNA pentru divulgarea, în 2007, a probelor din dosarul “Caltaboşul”.

Fostul ministru avea 70 de ani. Inmormântarea va avea loc duminică, 16 februarie, la Biserica Greco-Catolică Sf. Anton de Padova din Baia Mare.