”Joc la șură” în Chinteni

Asociația ”Zestrea” invită clujenii să îmbrace straiele tradiționale de sărbătoare și să petreacă la un ”Joc la șură”. Evenimentul are loc, duminică, 19 august, în localitatea Chinteni, mai exact, la Căsuța cu Zestre, din strada Unirii nr. 175. Localnici sau turiști, cei interesați vor putea să participe la un „Joc la șură” așa cum se făcea odinioară.

Pentru cei mai puțin inițiați jocul la șură este o formă de petrecere la sat, un obicei vechi care obișnuia să se țină în comunitățile sătești din Transilvania. Aceste petreceri erau organizate pe perioada verii în anexele mai încăpătoare ale gospodăriilor țărănești, respectiv în șură. Astăzi pare doar o anexă a gospodăriilor de la țară, dar în cele mai îndepărtate timpuri șura a fost loc de adunare și de socializare, indiferent de anotimp. Oamenii se adunau la șură pentru joc sau la șezătoare. Șura era și locul de ospăț cu ocazia nunților.

Asociația „Zestrea” se ocupă de ani de zile cu păstrarea și promovarea obiceiurilor și tradițiilor românești, iar unul dintre evenimentele principale ale asociației este chiar „Jocul la șură”. La fel ca și la edițiile precedente, și în 2018 organizatorii așteaptă un număr mare de participanți. Nu trebuie decât să îmbraci un costum popular, să ai poftă de dans, să îți dorești să schimbi o vorbă, sau să guști dintr-un gulyas tradițional, la ceaun, oferit de organizatori.

Pentru a fi creată o atmosferă cât mai autentică, cu muzică tradițională specifică zonei Clujului, ceterașul Șandorică Ciurcui și taragotistul Marc Anghel vor cânta până în zori.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.