Preşedintele României, Klaus Iohannis, a semnat vineri, 6 ianuarie a.c., decretul pentru promulgarea Legii privind eliminarea unor taxe și tarife, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, anunţă Administraţia Prezidenţială.
Deputaţii au respins la finalul anului trecu, în şedinţa de plen, cererea preşedintelui Klaus Iohannis de reexaminare a proiectului de lege privind eliminarea a 102 taxe nefiscale. Decizia a fost luată cu 174 de voturi „pentru” respingerea cererii de reexaminare, 85 „împotrivă” și o abținere. Camera Deputaţilor este for decizional. În Comisia de buget a Camerei Deputaților a fost adoptat un amendament potrivit căruia legea va intra în vigoare la data de 1 a lunii imediat următoare publicării în Monitorul Oficial.
Parlamentarii au respins solicitarea de reexaminare a președintelui.
„Rar mi-a fost dat să văd asemenea înverşunare împotriva unei legi care face atât de mult bine. A fost criticată imediat de unii care au votat-o chiar atunci, a fost contestată la CCR. A fost retrimisă la Parlament, doar, doar renunţăm la lege. Mulţumesc şi colegilor din Senat care au adoptat rapid această poziţie”, a declarat Liviu Dragnea, la Camera Deputaţilor.
Oficialul s-a referit şi la situaţia din TVR şi din Radioul public, după eliminarea taxei radio-TV, considerând că măsura este benefică pentru aceste instituţii.