Laboratorul „Internet of Things” (IoT), unic în România, dotat cu platforme de dezvoltare pentru implementarea proiectelor prototip, gândite de studenți, și transformarea lor în produse noi, a fost inaugurat, joi, la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), scrie Mediafax.ro.

CITESTE SI: FOTO / A fost prins un fals jandarm de către  un jandarm adevărat

Decanul Facultății de Automatică și Calculatoare din cadrul UTCN, Liviu Miclea, a declarat, joi, la inaugurarea laboratorului, că studenții aplică aici cunoștințele învățate la școală și își dezvoltă abilități practice solicitate de firme care sunt interesate să aibă angajați bine pregătiți în acest domeniu al IoT.

„Facultatea de Automatică și Calculatoare a UTCN a inaugurat laboratorul <<Internet of Things>> (IoT) conceput ca un spațiu educațional, dar și un incubator de proiecte în acest domeniu, dotat cu multiple platforme de dezvoltare pentru implementarea proiectelor prototip gândite de studenți. Studenții sunt învățați să dezvolte astfel de proiecte care vor fi transformate în produse noi și testate, ulterior, în mediul real în cadrul unor companii naționale și internaționale interesate. În cadrul laboratorului, studenții aplică cunoștințele învățate la școală și își dezvoltă abilități practice solicitate de firme care sunt interesate să aibă angajați bine pregătiți în acest domeniu al IoT. Noul laborator a fost dezvoltat pentru activități didactice și de cercetare, pentru dezvoltarea de proiecte de diplomă și disertație, teze de doctorat, precum și pentru proiecte realizate în colaborare cu alte universități, institute de cercetare și companii”, a spus Miclea.

Valentin Sita, șef lucrări în cadrul facultății clujene, a declarat, la rândul său, că este o mare cerere pe piață pentru specialiști în IoT în condițiile în care o gamă din ce în mai mare de echipamente electronice vor fi contectate la internet.

Noul laborator este unic în România, valoarea investiției ridicându-se la câteva zeci de mii de euro. Avem platforme de dezvoltare care pot simula tot ce înseamnă IoT, senzori de mișcare, de incendiu, tot ce ține de crearea echipamentelor din acest domeniu”, a explicat Sita.

Noul laborator a ajutat-o pe o studentă, care este șofer, să realizeze un sistem autonom de parcare laterală a mașinii, aflat în faza de testare.

Mașina merge singură, doar din comenzi date pe telefonul mobil, se conectează prin Bluetooth, iar după ce ne contectăm la mașină apăsăm pe butonul de parcare, astfel că aceasta va căuta locul adecvat pentru parcare, iar când îl va identifica va realiza singură parcarea, fără intervenția șoferului. Găsim în cadrul laboratorului tot felul de componente și primim idei de la profesori”, a spus Daniela Bâlc, care a lucrat un an la realizarea proiectului.

De laboratorul IoT de la UTCN vor beneficia, anual, peste 2000 de studenți, masteranzi, doctoranzi, cadre didactice și cercetători.

Industria „Internet of Things” estimează că în următorii ani se vor produce peste 50 de miliarde de dispozitive, ceea ce reprezintă o creștere pe plan mondial a echipamentelor conectabile la internet de peste 35%.