Locașul cel sfânt al armenilor de pe Valea Someșului

    Mărturie a unor vremuri străvechi, când omul a deschis ochii pentru a se adăpa la izvorul cunoașterii, pământul românesc se definește cu ușurință datorită celor trei elemente geografice: Carpați, Dunăre și Marea Neagră.

    Pe malul drept al Someșului Mic se află așezată din vremuri vechi Gherla, acel oraș armean încărcat de istorie.  Întemeiat în anul 1700, sub denumirea de Armenopolis, a reprezentat un oraș populat puternic de către armeni. Este singurul oraș din România, construit în secolul XVIII după un plan prestabilit și a cărui contrucție rezistă și astăzi. În arhitectura orașului predomină stilul baroc datorită coloniștilor armeni, veniți la invitația Curții Imperiale de la Viena.

    Micuțul oraș s-a făcut remarcat prin numărul mare al bisericilor, de toate confesiunile, de la locașuri religioase creștin-ortodoxe sau catolice până la case de rugăciune evreiești sau armene. 22 de biserici împânzesc  micuțul locaș transilvănean și atrag atenția turiștilor an de an prin stilul în care au fost contruite. Peste 833 de biserici sunt ridicate pe raza județului Cluj, fiind astfel județul fruntaș la numărul de locașe de cult.

    Atât biserica parohială armeană cât și biserica Solomon, sunt mândria comunității, fiind punct turistic pentru cei care vizitează orașul.  Povestea locașului de cult armean nu are nicio legătură cu înțeleptul rege Solomon, așa cum s-ar crede la prima vedere, ci este legată de un înțelept armean, Solomon Simai, primar al orașului în perioada 1721-1731.

    Clădirea este una modestă, străjuită de statuile Sf. Grigore Iluminatorul și ale Sf. Silvestru. Inscripții latine și evreiești sunt cele care împodobesc pereții de piatră. Biserica Solomon, simplă și intimă, și-a păstrat mobilierul original din secolul XVIII adăpostind zilnic oameni de toate confesiunile care îi trec pragul pentru a-și spune păsurile și a cere ajutorul Dumnezelui lor.

    Solomon Simai, spunea ca patronatul bisericii revine familiei lui, iar dupa ce toți urmașii săi vor fi dispărut, biserica va rămâne în grija orașului armenesc. Nici orașul armenesc nu mai există, însă locuitorii orașului de azi sunt atașați de cea mai veche biserica armenească de piatră, cunoscută de toți drept Biserica Solomon.

    În amintirea a ceea ce a fost odată Armenopolis, la Gherla se va desfășura în vara acestui an una dintre cele mai mari manifestări culturale armenești. Evenimentul „Strada Armenească” aflat la a IV-a ediție, va însemna desfășurarea unor spectacole, concerte, expoziții și târguri meșteșugărești și culinare, cu participarea reprezentanțiilor tuturor sucursalelor Uniunii Armenilor din România. Tradiția armenească nu se va stinge niciodată în micuțul oraș de pe Someș, evenimentul  „Strada Armenească”  alăturându-se deja obișnuitului eveniment anual armenesc „Sf. Grigore Luminătorul”.

    Un articol de ELIZA GOȚA.

    Foto: Kantor Lajos Kristof