Majorările de salarii promise de parlamentari angajaţilor din Sănătate şi Educaţie au fost supuse votului final, astăzi, la Camera Deputaților. Creşterile au fost, astfel, adoptate cu 184 de voturi „pentru” şi zero „împotrivă”. În medie, majorările salariile aplicate vor fi de 15%.
După votul din Camera Deputaţilor, Liviu Dragnea a precizat că din punctul de vedere al capacităţii Parlamentul de a vota o lege lucrurile sunt clare, la fel şi legat de disponibilitatea fondurilor la buget. „În rest, sunt manipulări”, a spus acesta, adăugând că s-a mers pe principiu, după muncă egală, salarizare egală. „Ce am văzut în Parlament astăzi este stilul Traian Băsescu, în care categoriile sociale sunt asmuţite una împotriva alteia”, a completat acesta.
Ministrul Muncii a spus, în Parlament, că orice specialist în buget poate explica că nu există acea marjă pentru creşterea salariilor. „Sunt iluzii vândute în prag electoral”, a precizat Sorin Pâslaru, adăugând că sunt măsurile unor partide care cred că aşa pot câştiga alegerile.
Deputații din Comisiile de buget, finanțe și de muncă au aprobat, săptămâna trecută, mai multe amendamente la Ordonanța de Urgență nr. 20/2016 referitoare la salarizarea din sectorul bugetar, care prevăd majorarea salariilor mai multe categorii de personal.
Unul dintre amendamente se referă la sistemul sanitar și prevede că, „începând cu 1 decembrie 2016, sporurile și alte drepturi salariale specifice activității se vor calcula prin raportare la salariul de bază”.
Un alt amendament adoptat prevede că, „începând cu data de 1 ianuarie 2017, salariile de bază ale personalului din învățământ existente în plată la data de 31 decembrie 2016 se majorează în medie cu 15%, conform normelor metodologice elaborate de Ministerul Educației și aprobate prin Hotărâre de Guvern, în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a ordonanței”.
Totodată, angajaților din sistemul de asistență socială li se vor mări salariile în medie cu 15%, potrivit unui alt amendament adoptat.
Deputații Comisiei de muncă și buget au aprobat și un amendament prin care cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcției de de bază/salariilor funcției de bază/indemnizațiilor de încadrare de care beneficiază personalul din aparatul propriu al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate se majorează cu 25% față de nivelul acordat pentru luna august 2016. Salariile se vor majora efectiv începând cu 1 decembrie 2017.
Sursa: Realitatea.net