Mașini lovite și un șofer beat. A plecat de la locul evenimentului

    Ieri, 24 februarie, în jurul orei 14:00, poliţiştii din Turda au fost sesizaţi cu privire la faptul că, în parcarea unui supermarket, s-a produs un accident rutier soldat cu avarierea mai multor mașini. Un șofer a plecat de la faţa locului.

    În urma verificărilor efectuate, șoferul a fost identificat. Este vorba despre un bărbat de 52 de ani, din municipiul Turda.

    Testarea acestuia cu aparatul etilotest a relevat o concentraţie de 1.07 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care, bărbatului i-a fost solicitată deplasarea la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice pentru stabilirea alcoolemiei. Bărbatul a refuzat deplasarea.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal, precizează cei de la IPJ Cluj.