Ministerul de Interne are consultări cu Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) pentru implementarea sistemului de supraveghere a deţinuţilor la domiciliu cu ajutorul brăţărilor electronice, a anunţat ministrul de Interne Carmen Dan.

Ministrul Carmen Dan şi-a exprimat speranţa ca soluţia tehnică să fie implementată în acest an, în măsura în care şi proiectul va parcurge toate etapele pentru adoptare în Parlament.

“Eu sunt absolut interesată să avem finalizată această soluţie tehnică şi să reuşim să o implementăm cu toată procedura aferentă, mă refer la cea parlamentară în acest an, tocmai pentru că trendul în ceea ce priveşte violenţa domestică este unul îngrijorător. (…) Vă spuneam că există această reglementare şi în ceea ce priveşte arestul la domiciliu şi nu a fost implementată şi atunci ne-am dorit să acoperim această zonă şi să identificăm această soluţie de lucru. S-a identificat o soluţie, suntem în acest moment în consultări cu STS, tocmai pentru că ne dorim ca ea să fie operaţională pe platforma 112. Se pare că o să ajungem la un consens”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan, luni, la finalul evenimentului consacrat Zilei Poliţiei Române, de la Cercul Militar Naţional, unde a fost făcută şi o evaluare a activităţii Poliţiei Române în anul 2018.

Carmen Dan anunţa în urmă cu o lună că, la discuţiile pe marginea bugetului, a avut consultări cu parlamentarii pentru introducerea a două amendamente ale opoziţiei prin care să fie alocate sume pentru achiziția brățărilor electronice prin care să poată fi supravegheați cei care comit violențe în familie, în special asupra femeilor. “Din păcate, însă acest lucru ar fi inutil acum. Nu despre cumpărarea acestor brățări e discuția, ci despre un întreg sistem informatic care prevede monitorizarea semnalului emis de aceste dispozitive, dispecerizarea, intervenția și mentenanța acestora”, scria Carmen Dan pe 14 februarie într-o postare pe pagina sa de socializare.

Ea reclama atunci necesitatea adoptării unui cadru legislativ clar care să prevadă cui îi va reveni responsabilitate administrării procesului de supraveghere.

După adoptarea, anul trecut, a legii privind combaterea violenței domestice și a prevederii ca ordinul provizoriu de protecție să poată fi emis de polițiști, Ministerul de Interne lucrează cu Ministerul Justiției și Ministerul Muncii pentru finalizarea cadrului legislativ.