Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a declarat, marți, la Bistrița, că va reorganiza activitatea departamentului care se ocupă de calculul pensiilor internaționale, fiind înregistrate întârzieri care pot atinge și trei ani.

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a decis, după vizitele efectuate, marți, la Casele de Pensii din Cluj și Bistrița-Năsăud ca o parte din angajații caselor județene de pensii să fie relocați la departamentul care se ocupă de gestionarea dosarelor de pensie internațională și calcularea acestora, deoarece atât în Bistrița-Năsăud, cât și în Cluj se înregistrează întârzâieri foarte mari.

CITESTE SI: Caz incredibil la Cluj. Ministrul Muncii, Violeta Alexandru nu a fost lăsată de portar să intre în curtea DGASPC Cluj. Directorul instituției este în concediu medical

„În toată țara avem probleme serioase în întârzierea activității legate de calcul pentru pensiile internaționale și am văzut și la Cluj și la Bistrița că este nevoie de o decizie pe care o voi și lua în scurtă vreme, alături de președintele Casei Naționale de Pensii, pentru a reorganiza casele, astfel încât la pensiile internaționale să se implice mai multe persoane față de una-două, așa cum văd că sunt încadrate în medie pe fiecare Casă, având în vedere volumul mare de solicitări de la românii plecați în străinătate. Vor fi reorganizate și relocate persoane din interiorul sistemului și dacă se impune organizarea unui concurs vom face și acest lucru. Sunt deschisă către sugestii și în acest sens, dar în cele mai multe cazuri vom merge pe realocări. Este un tip de activitate care necesită experiență”, a spus Violeta Alexandru.

CITESTE SI: Coronavirusul a ajuns și în Austria și Croația

Ministrul spune că cele mai mari probleme sunt legate de pensiile celor care au lucrat în Italia, oamenii așteptând chiar și trei ani de zile pentru a li se recalcula pensia, scrie Mediafax.

Sunt foarte multe întârzieri, întârzieri care merg și până la 3 ani. O parte dintre ele neimputabile caselor de pensii românești sunt cauzate de comunicările dificile cu instituțiile omoloage din alte țări. Cea mai spinoasă situație o avem cu Italia, acolo lucrurile sunt în întârziere și la autoritățile italiene. Nu spun că nu avem și noi anumite carențe, unele dintre ele sunt banale – e vorba de o dificultate în comunicare în limba internațională, dar și probleme de documente incomplete trimise în general de angajatori românilor. Se fac multiple reveniri la informațiile prezentate inițial. Toate acestea laolaltă pot conduce la întârzieri, în medie de un an un an și jumătate doi, dar se pot ajunge și la trei ani”, a mai spus ministrul Muncii, la Bistrița.