Clujul a pierdut cursa pentru titlul de Capitală Culturală Europeană (CCE) 2021, atribuit Timișoarei, dar dimensiunea multiculturală a candiaturii pare să fi lăsat urme concrete în discursul autorităților, cel puţin la nivel declarativ.
Prezentă vineri în Piața Unirii, la anunțarea orașului câștigător al titlului CCE 2021, viceprimarul Anna Horvath a declarat, după aflarea verdictului, că speră ca și fără titlul respectiv proiectele din dosarul de candidtaură să meargă mai departe:
“Îi felicit pe toți cei care au muncit, timp de șase ani, la această candidatură. Suntem responsabili și datori ca și fără acest titlu visele, proiectele pregătite să meargă mai departe. Chiar dacă nu am obținut titlul, ne vom mobiliza, comunitatea clujeană este precum o echipă”, a transmis viceprimarul.
Citat din Iorga
Chiar dacă Timișoara pare să fi luat fața Clujului inclusiv la capitolul multiculturalism, Anna Horvath a simțit nevoia să ilustreze multiculturalismul orașului de la poalele Feleacului cu un citat din nimeni altul decât Nicolae Iorga, a cărui plăcuță din fața statuii lui Matei Corvin a făcut obiectul a diverse discuții și dispute între români şi maghiari:
“După cum zicea Nicolae Iorga, ‘o înfrângere e numai mijlocul pe care ni-l dă soarta ca să vedem ce ne lipseşte pentru a învinge’”, a transmis viceprimarul, încercând să transmită mai departe morala care ar trebui desprinsă din ratarea titlului vizat de Cluj.
Problema plăcuţelor
Surprinzătoarea citare a unui autor precum Nicolae Iorga, privit ca naționalist, de către un demnitar maghiar ar putea fi considerat un semn de normalitate, dacă poziţia administraţiei locale ar fi la fel de generoasă și pe alte planuri, altele decât declarative. De multe ori însă declaraţiile autorităţilor privind multiculturalismul s-au dovedit mai mult de faţadă.
La Cluj, spre exemplu, problema plăcuțelor bilingve la intrările în oraș, respectiv a totemurilor de semnalizare, multilingve, este încă un pas tergiversat, chiar dacă municipalitatea a aprobat în 2015 una din ideile propuse în cadrul unui concurs pe această temă, intrările în municipiu urmând să fie semnalizată în cinci limbi. Iniţiativa nu a prins însă formă concretă. Anna Horvath a oferit un răspuns evaziv când a fost întrebată pe tema plăcuţelor multilingve, recent, la conferința de presă de deschidere a Zilelor Culturale Maghiare, desfăşurate în august.
Citeste mai mult pe monitoruldecluj.ro