La data de 05.11.2016, în jurul orelor 16,45, o tânără de 26 de ani, din Alba Iulia, în timp ce conducea un autoturism pe strada Arieşului din municipiu, la intersecția cu B-dul Republicii, nu a acordat prioritate unui autoturism condus de un bărbat de 37 de ani, din municipiul Aiud, intrând în coliziune cu acesta.
În urma accidentului, primul autoturism a fost proiectat într-un altul ce circula pe B-dul Republicii şi era condus de un bărbat de 38 de ani.
În urma accidentului, două femei, în vârstă de 60 şi 38 de ani, ambele pasagere în cel de-al doilea autoturism implicat în accident, au suferit leziuni corporale uşoare şi au fost transportate la spital.
Toţi conducătorii auto implicaţi în accident au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Cercetările sunt continuate.