Președintele PNL, Daniel Buda, a explicat intr-o postare pe Facebook in care explica cum PNL a pierdut Clujul, care ani de zile a fost a foștilor PDL isti, actuali liberali, totul din cauza unui ”cumuli de factori”.

Le mulțumesc celor 110.000 clujeni care au înțeles că doar PNL poate să ducă România în primul rând în Europa! 

Prezenţa ridicată la vot de ieri, a cetăţenilor judeţului Cluj, cu ocazia alegerilor pentru Parlamentul European, dar și pentru Referendum, peste media naţională, a arătat interesul ridicat al clujenilor față de parcursul european al României. 

Votul exprimat pentru PNL ne onorează, dar ne și responsabilizează în egală măsură. Cu toate acestea, nu putem ignora faptul că, din cauza unor cumuli de factori, nu am reuşit să concentrăm un sprijin mai consistent din partea cetăţenilor, care să ne asigure un rezultat și mai mulţumitor la nivelul județului Cluj. Îi asigurăm însă, atât pe clujenii care ne-au susţinut prin vot, mai precis peste 110.000, cât şi pe cei care au avut alte preferinţe electorale, de faptul că echipa PNL, prin reprezentanţii în Parlamentul European, le vom apăra interesele, vom contribui la dezvoltarea României şi ne vom asigura că promisiunile asumate vor fi respectate. În același timp, doresc să îi asigur pe cei care au avut alte opțiuni, nu doar că le respectăm opțiunea, dar că vom găsi resurse și mecanisme instituționale de a lucra împreună pentru binele cetățenilor români”, a scris Daniel Buda, care nu a explicat care sunt acești ”factori” pentru care liberalii au pierdut în favoareea USR PLUS.

În Cluj-Napoca, USR-PLUS a ajuns la 42%, iar PNL la 25%. PSD, în Cluj-Napoca, nu a trecut de 7%.