PNL a depus, duminică, lista de candidaţi pentru alegerile din 11 decembrie la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, fiind prima formaţiune politică din judeţ care face acest lucru, liderii filialei sperând să câştige cel mai mare număr de parlamentari.
Preşedintele PNL Cluj, europarlamentarul Daniel Buda, a declarat, duminică, la depunerea dosarelor de candidatură la Biroul Electoral Judeţean (BEJ) Cluj, că pe lista pentru alegeri se regăsesc atât oameni cu experienţă, cât şi tineri.
„Suntem prima formaţiune politică din judeţul Cluj care îşi depune dosarele de candidatură la BEJ Cluj. Am venit cu o echipă serioasă, cu o ofertă serioasă pentru Parlament, unde se regăsesc oameni cu experienţă, dar am îmbinat această experienţă cu tinereţea altor colegi. Sunt convins că această echipă de parlamentari va ştii să facă ceea ce trebuie pentru Cluj şi pentru ţară. Vom câştiga suficient de multe mandate încât să fim printre organizaţiile fruntaşe la Bucureşti”, a spus Buda.
La depunerea dosarelor au participat majoritatea candidaţilor liberali pentru Parlament.
Pe lista PNL Cluj, la Senat, pe cele două locuri eligibile sunt trecuți Marius Nicoară și consilierul județean Călin Tuluc, iar la Camera Deputaților, apar, în ordine, Florin Stamatian, fost prefect de Cluj, Adrian Oros, Sorin Moldovan, de la Oradea, impus pe lista Clujului datorită relației de prietenie ale tatălului său cu fostul co-președinte liberal Vasile Blaga, și Marius Mânzat, actualul vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj. Locul 5 aparţine fostului primar din Turda, Tudor Ştefănie.
FOTO & VIDEO: paginadetransilvania.ro