Ema Pendiuc a fost condamnată la 5 ani de închisoare, pentru fapte de corupție. În același dosar a fost condamnat și tatăl ei, fost primar al orașului Pitești. El a primit 8 ani de închisoare. 

Dosarul se află pe rolul instanțelor de aproximativ 5 ani, din martie 2015. Potrivit anchetatorilor, în acest dosar bugetul orașului Pitești a fost prejudiciat cu peste 6 milioane de euro.

Instanța a decis și confiscarea apartamentului Emei Pendiuc, pe care tatăl său este acuzat că l-a primit mită. Decizia în cazul prezentatoarei a fost dată de Tribunalul București și nu este definitivă.