Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat că la acest moment ne luptăm cu o pandemie de COVID-19 determinată de răspândirea alarmantă a virusului SARS-CoV-2.
În acest context, Președintele României a decretat stare de urgență începând cu data de 16.03.2020. Printre măsurile dispuse se regăsește și o dispoziție mai puțin cunoscută și anume cea prevăzută de art. 48 alin. (1) lit. b) din Anexa 1 care prevede că Ministrul Afacerilor Externe va notifica Secretarului General al ONU şi Secretarului General al Consiliului Europei măsurile adoptate prin decretul de instituire a stării de urgență care au ca efect limitarea exerciţiului unor drepturi şi libertăţi fundamentale, în conformitate cu obligațiile internaționale ce revin României.
Astfel, la data de 17.03.2020 Consiliul Europei a fost notificat printr-o notă verbală despre faptul că în România a fost decretată starea de urgență și că pe durata acesteia statul înțelege să invoce dispozițiile art. 15 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Totodată, a fost transmis și Decretul nr. 195/2020 care la art. 2 se prevede restrângerea exercițiului următoarelor drepturi și libertăți: libera circulație, dreptul la viaţă intimă, familială şi privată, inviolabilitatea domiciliului, dreptul la învățătură, libertatea întrunirilor, dreptul de proprietate privată, dreptul la grevă și libertatea economică.
„Având în vedere că reprezentanții statului român nu au înțeles să informeze populația într-un mod eficient și transparent despre luare acestei măsuri, apreciem că se impun câteva precizări referitoare la implicațiile invocării art. 15 CEDO.” afirmă Cristian Roman, avocat partener Iordăchescu & Asociații
Ce presupune art. 15 CEDO?
Statele semnatare ale Convenției au posibilitatea ca în caz de război sau de alt pericol public să ia măsuri care derogă de la drepturile și libertățile prevăzute de CEDO. Măsurile trebuie să fie necesare raportat la situația care a determinat luarea lor și să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional.
Dreptul de derogare prevăzut de art. 15 reprezintă o posibilitate juridică de care dispun statele contractante în vederea adoptării de măsuri adecvate în cazul apariției unor pericole de o gravitate deosebită la ordinea publică și securitatea națională. Acest mecanism derogatoriu este specific tratatelor internaționale.
Care sunt drepturile de la care nu se poate deroga?
Sunt interzise în mod expres orice derogări de la dreptul la viață (art. 15 par. 2 raportat la art. 2 CEDO) si interzicerea torturii (art. 15 par. 2 raportat la art. 3 CEDO): dreptul de a nu fi ținut în sclavie și în stare de aservire (art. 15 par. 2 raportat la art. 4 par. 1 CEDO); dreptul la legalitatea pedepsei – nicio pedeapsa fără lege (art. 15 par. 2 raportat la art. 7 CEDO); abolirea pedepsei cu moartea (art. 3 din Protocolul nr. 6 si art. 2 din Protocolul nr. 13); dreptul de a nu fi urmărit, judecat sau pedepsit penal de două ori (art. 4 par. 3 din Protocolul nr. 7). În plus, nu se poate deroga de la drepturile care rezultă din orice alt tratat internațional la care România este parte.
Derogările pot privi doar acele drepturi pentru care există nevoia socială imperioasă a limitării lor în vederea rezolvării situației excepționale. Limitările trebuie să fie dispuse exclusiv în acest scop, și numai cu respectarea strictă a proporționalității.
Care sunt garanțiile oferite de CEDO la care a renunțat România pe timpul stării de urgență?
Din conținutul notificării transmise de România către Consiliul Europei și a Decretului 195/2020, rezultă că pe timpul stării de urgențe statul român derogă de la garanțiile oferite de Convenției. Astfel, din corelarea restrângerilor prevăzute în decret și drepturile garantate de către CEDO rezultă că statul român invocă derogări în domeniul dreptului la libertate și siguranță (art. 5 CEDO), dreptului la respectarea vieții private si de familie (art. 8 CEDO), libertății de exprimare (art. 10 din CEDO), libertății de întrunire și asociere (art. 11 CEDO), protecției proprietății (art. 1 din Protocolul adițional) și a libertății de circulație (art. 2 din Protocolul nr. 4).
Aceste drepturi și libertăți, deși fundamentale în orice societate democratică, nu au, însă, un caracter absolut. Ele comportă întotdeauna anumite limitări specifice, necesare pentru a proteja drepturile altor persoane sau interesul general al societății. Totuși, măsurile care pot fi dispuse ca urmare a invocării art. 15 CEDO pot să constituie ingerințe mult mai serioase și se deosebesc de limitările generale.
Care sunt statele care au notificat Consiliul Europei că invocă dispozițiile art. 15 CEDO?
Până la acest moment, dintre statele membre UE, doar Estonia, Letonia și România au transmis note verbale referitoare la aplicarea art. 15 CEDO. În același mod au procedat și două state semnatare ale Convenției, însă neintegrate în UE, respectiv Armenia și Republica Moldova.
Este interesant de precizat că în anul 2019, împotriva României, Republicii Moldove și a Armeniei a fost înregistrat un număr însemnat de plângeri la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, aceste state suferind și un număr mare de condamnări.
Cu toate acestea, președintele Adunării Parlamentare a Consiliului Europei Rik Daems a atras atenția, în 24.03.2020, că guvernele europene trebuie să respecte drepturile omului cu ocazia adoptării măsurilor împotriva COVID-19. Convenția este adaptabilă inclusiv circumstanțelor excepționale pe care le implică o situație de criză.
Mai poate Curtea Europeană a Drepturilor Omului să judece plângerile formulate împotriva statului român?
Chiar dacă România a informat Consiliul Europei că invocă dispozițiile art. 15 CEDO pe durata stării de urgență, Curtea Europeană a Drepturilor Omului rămâne competentă să judece plângeri care vizează măsurile luate de către stat în această perioadă raportat la ipotezele în care ele sunt autorizate, caracterul lor necesar și respectarea strictă a limitelor pentru care pot fi luate, precum și obiectul lor. Pe lângă aceste cauze, Curtea este în continuare competentă să judece cauze care vizează drepturile de la care statul nu poate să deroge în temeiul art. 15 CEDO și alte cauze care se află la acest moment pe rolul Curții.
În cei peste 70 de ani de la intrarea în vigoare a CEDO, art. 15 a fost utilizat de Grecia, Irlanda, Turcia, Franța sau Marea Britanie în situații care vizau lupta antiteroristă sau în stare de asediu. În plângerile care au fost determinate de aceste situații instanța europeană a luat în considerație factori precum: natura drepturilor care privesc derogarea decisă, durata „stării de urgență” care a impus-o și circumstanțele care au generat-o.
În această perioadă, inclusiv Curtea de la Strasbourg a luat anumite măsuri excepționale precum judecarea doar a cauzelor urgente, restricționarea accesului în sediu, anularea audierilor din lunile martie și aprilie, precum și suspendarea termenelor în cauzele pendinte pentru o lună, începând cu data de 16 martie 2020.
Articol semnat de Cristian Roman, avocat partener Iordăchescu & Asociații
Publicitate