Salvarea le-a venit de la un polițist care a venit din concediu ca să îi caute. Final fericit în cazul alpiniștilor RĂTĂCIȚI în Masivul Retezat

    Un poliţist hunedorean, aflat în timpul liber, a reuşit recuperarea celor doi alpinişti din Craiova care s-au rătăcit duminică în Masivul Retezat.

    Mircea Iovăneasă, un polițist din Hațeg, este cel care i-a găsit luni, în jurul orei 14.00, pe cei doi alpiniști.  Aceștia au fost găsiți în zona barajului Gura Apelor, pe un drum forestier închis circulaţiei rutiere, între „coada lacului” şi cabana Rotunda.

    Dispariția celor doi alpinişti craioveni, în vârstă de 31 şi 41 de ani, a fost semnalată Poliţiei în dimineaţa zilei de duminică, 19 martie.

    Poliţistul i-a preluat pe cei doi bărbaţi, care se aflau într-o stare avansată de epuizare fizică, având în vedere că erau pe munte de mai bine de 48 de ore, în autoturismul personal, le-a oferit hrană şi apă, şi i-a transportat la sediul Poliţiei Oraşului Haţeg, de unde au fost preluaţi de un grup de prieteni. Cei doi, spun polițiștii hunedoreni,  au refuzat să fie transportaţi la spital.

    Deşi se afla în concediu de odihnă, agentul de poliţie s-a implicat în activităţile de căutare, venind în sprijinul echipelor constituite din poliţişti, jandarmi şi salvamontiști, care au efectuat căutări în zona în care se presupunea că s-ar fi rătăcit cei doi.

    În vârstă de 35 de ani, agentul principal de poliţie Mircea Iovăneasă, cel care a reuşit să îi găsească pe cei doi alpinişti craioveni, îşi desfăşoară activitatea în cadrul Biroului Ordine Publică Haţeg, fiind angajat în structurile MAI din anul 2005.