Foto: Arhivă

Cei de la IPJ Cluj transmit faptul că, la data de 20 octombrie, polițiștii din Cluj-Napoca au fost sesizați despre producerea unui conflict în incinta unei unități scolare. Potrivit innformațiilor transmise de către oamenii legii o minoră, în vârstă de 11, ani ar fi fost agresată fizic de alți doi minori, de 12 și 13 ani.

Până în acest moment nu a fost formulată nicio plângere penală în acest sens. Polițiștii Secției 7 Poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal, precizează reprezentantul IPJ Cluj.