Fostul deputat Sebastian Ghiţă a dezvăluit, într-o nouă înregistrare difuzată de România TV, că a avut o legătura strânsă de prietenie cu generalul SRI Florian Coldea. Totodată, Ghiţă a arătat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe preşedintele Klaus Iohannis, aflat sub ameninţarea unor dosare penale atât pe numele său, cât şi al soţiei sale, Carmen Iohannis.
Sebastian Ghiță face noi dezvăluiri despre adjunctul şefului SRI, generalul Florian Coldea, şi despre relaţia de prietenie pe care a avut-o cu acesta. Fostul deputat arată că a petrecut mai multe vacanţe împreună cu Coldea şi cu familiile în străinătate şi că acesta se ferea ca Traian Băsescu să afle despre relaţia lor de prietenie. Omul de afaceri a precizat că „binomul” Coldea – Kovesi îl are „prizonier” pe preşedintele Klaus Iohannis.
„Poate vă întrebaţi de ce am făcut toate aceste dezvăluiri şi de ce am avut curajul să spun ceea ce cred eu că s-a stricat în România în ultimii ani şi cine sunt cei care în opinia mea sunt vinovaţi. Am făcut-o pentru că deja lucrurile avansează galopant spre un fel de teroare căreia nimeni nu-i va mai putea rezista.
În ultima apariţie v-am prezentat mai multe date despre relaţiile cu Coldea şi Kovesi. Am să mă concentrez pe legătura cu Florian Coldea. La începutul lui 2010 în debutul lunii februarie am fost împreună cu familiile în Seychelles, doar noi. Era înainte de congresul PSD şi am hotărât să mergem într-o vacanţă, înt-o insulă exotică. Am stat împreună şi se poate verifica uşor. Am stat la Hilton Seychelles SPA. Dintr-o întâmplare am găsit acasă pliantul de la hotel. Am stat 10 zile şi îmi aduc aminte că îl rugam să-l ajute pe Ponta să câştige alegerile PSD, însă Coldea îmi spunea că Băsescu nu-l vrea pe Ponta. Diaconescu, Geoană, oricine, dar să nu ajungă Ponta la PSD a fost mesajul.
Dan Andronic de la EVZ poate să confirme că ne-am intersectat la întoarcere pe aeroportul din Istanbul. Atunci a stat de vorbă la îmbarcare în avion şi cu mine şi cu Coldea. Florian Coldea s-a speriat de Andronic şi deşi avea bilet la business s-a dus la clasa economic. Îi era frică să nu afle Băsescu cu cine a fost în excursie”, a arătat la România TV Sebastian Ghiţă.
Sebastian Ghiţă a prezentat o imagine dintr-una din vacanţele petrecute cu Florian Coldea.