Cel mai probabil, senatorul Vergil Chițac (PNL) a luat contact și cu alți liberali.

Ieri, Vergil Chițac dezmințise că ar fi suspect de coronavirus. Parlamentarul, care a fost declarat candidatul PNL pentru Primăria Constanța,  spusese că este răcit.

„Constat că s-a creat o adevărată isterie în plan social vizavi de o așa zisă infectare a mea cu Coronavirus. Informația vine exact pe fondul votului din Parlament de astăzi, pentru învestirea Guvernului Cîțu. Este adevărat că ieri am anunțat că nu pot participa la vot pentru că sufăr de o răceală și voi rămâne acasă. Totuși, nu știu în ce context colegii din Parlament au tras de la sine concluzia că sunt suspect de Coronavirus și au făcut public acest lucru.

Menționez că sunt sub medicație de două zile și nu am simptome de Coronavirus. Totuși, pentru a înlătura orice suspiciune, am solicitat efectuarea unui test și vă voi ține la curent„, a transmis senatorul Vergil Chițac ieri.

Senatorul Vergil Chiţac este candidatul PNL la Primăria Constanţa.