Foto: timponline.ro

Peste 450 de bistrițeni s-au prezentat, luni, la Policlinica Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, pentru a se programa la analize gratuite, după ce laboratoarele private au epuizat fondurile pe care le aveau alocate, iar fără bugetul aprobat nu mai fac programări pentru că nu știu câți bani vor primi.

„La laboratorul de analize medicale din cadrul policlinicii ne-am confruntat astăzi cu o situație fără precedent. De 19 ani de când lucrez eu în spital nu am mai avut o astfel de situație: la primele ore un număr de aproximativ 400 de pacienți așteptau să își facă programare la de analize medicale la laborator. Problema este strict legată de apariția bugetului pentru anul 2019. Având în vedere faptul că președintele nu a promulgat bugetul de stat, Casa de Asigurări de Sănătate a județului Bistrița-Năsăud nu a putut repartiza sume către laboratoarele private și din această cauză laboratoarele private de analize medicale din oraș nu au putut face programări pentru pacienți. Toți acești pacienți s-au îndreptat către Policlinica Bistrița”, a declarat managerul Spitalului de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany.

Numărul pacienților care au mers la policlinică este de zece ori mai mare decât în mod obișnuit, în medie fiind realizate doar 30 – 40 de programări zilnic.

Reprezentanții Casei de Asigurări de Sănătate spun că cel mai probabil anul acesta, întrucât s-a pelungit aprobarea bugetului, lumea a intrat în panică și a apelat la policlinică pentru a nu rămâne fără analize medicale gratuite.

„Laboratoarele fac de obicei programările de pe o lună pe alta, dar neștiind ce fonduri primesc în luna martie nu fac programări în luna februarie pentru că atâta timp cât nu avem bugetul aprobat și împărțit pe toate laboratoarele, nu știu ce fonduri vor avea.”, a declarat directorul Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan.