FOTO: Sorina Pintea

Ministrul Sănătății Sorina Pintea a anunțat luni că va trimite o echipă de control la Spitalul de Urgență din Cluj după controlul inopinat făcut în weekend la unitatea spitalicească. Ea a relatat că vizita sa era așteptată și cu toate acestea a constatat o serie de nereguli.

”Va vedea exact ce se întâmplă acolo. Va vedea dacă directorul adminsitrativ și-a făcut treaba. A fost amuzant pentru că portarul de la clinica de ortopedie mi-a spus că mă așteptau. Mi-a zis vă așteptam atunci când ați fost la Gherla, acum o săptămână. Am senzația că nu le-a păsat. Aparținătorii mi-au spus că stau de ore bune ca pacienții să fie transportați. Ambulanța după patru ore nu venise, erau paturi blocate. Am întrebat de exemplu de ce nu există ambulanțieri care să transporte pacienții și mi s-a spus avem de luni până vineri. Ah și am spus și pe week-end nu avem nimic. Fiind spital de urgență. Echipa de control va merge și sperăm ca problemele să se rezolve. Nu ar trebui să treacă mai mult de o lună (să se rezolve problema – n.r.). Eu mă duc des și merg și prin alte clinici”, a declarat luni, la Digi 24, ministrul Sănătății, Sorina Pintea.

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a scris, duminică, pe Facebook, că a continuat sâmbătă seara seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie.

Potrivit acesteia, Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță.

Foto: Sorina Pintea

Iata AICI postarea Sorinei Pintea:

Seara trecută am continuat seria de vizite inopinate la Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj, în Unitatea de Primiri Urgențe și Secția de ortopedie.

Pentru că, la Cluj, clădirea spitalului este în sistem pavilionar, la UPU erau mulți pacienți care așteptau să fie transportați cu ambulanța în secțiile în care urmau să fie investigați. Dat fiind că vorbim despre gestionarea urgențelor medicale care se prezintă în această unitate, este necesar ca spitalul să aibă o ambulanță proprie care să asigure transportul pacienților care necesită investigații în cel mai scurt timp, nu doar atunci când serviciul de ambulanță Cluj poate asigura transportul acestora într-o secție în alta.

Din păcate, am vazut că în secția de ortopedie nu se poate opera în weekend, iar cazurile care necesita intervenții chirurgicale sunt transferate în alte spitale.

De asemenea, imaginea pe care pacienții o vad când intră în acest spital este dezolantă, lipsa de organizare și mizeria din curtea spitalului nu e o carte de vizita demna să dea încredere celor care vin aici pentru a-și rezolva o problemă medicală.

Ministerul Sănătății finanțează anul acesta achiziția de aparatură medicală solicitată de SCJU Cluj, însă acest lucru nu este suficient pentru ca pacienții să beneficieze de un act medical de calitate acordat în condiții de siguranță. Este nevoie de fonduri care să asigure condițiile desfășurării actului medical, iar acestea trebuie finanțate de către Consiliul Județean, care este proprietarul clădirii in care functionează spitalul.

Este necesară o mai bună colaborare a autorităților locale și județene cu Ministerul Sănătății și am solicitat acest lucru în repetate rânduri, inclusiv pentru construcția Spitalului Regional din Cluj.

Studiul de fezabilitate și studiul pentru impactul de mediu pentru Spitalului Regional Cluj sunt pe ultima sută de metri, urmând ca după finalizarea lor să fie depusă cererea de finanțare la Comisia Europeană. Spitalul Regional Cluj va fi o unitate medicala de elita care va deservi pacienții din județele din regiunea de Nord-Vest a României.

Foto: Sorina Pintea