Structura anului școlar 2019-2020: cursurile încep în 9 septembrie și se încheie în 12 iunie

Foto: ziarulunirea.ro

Ordinul ministrului Educaţiei privind structura anului şcolar 2019-2020 a fost publicat în Monitorul Oficial. Cursurile încep în 9 septembrie şi se încheie în 12 iunie.

Cursurile anului școlar 2019-2020 încep la data de 9 septembrie 2019. Pentru clasele a XII-a zi, a XII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 29 mai 2020. Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are 43 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 5 iunie 2020. Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția claselor a XII-a zi, a XII-a seral și frecvență redusă și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.

Anul școlar este structurat pe două semestre. Semestrul I are 15 săptămâni de cursuri dispuse în perioada 9 septembrie 2019 – 20 decembrie 2019. În perioada 26 octombrie – 3 noiembrie 2019, elevii claselor din învățământul primar și copiii din grupele din învățământul preșcolar sunt în vacanță.

Vacanța de iarnă este între 21 decembrie 2019 și 12 ianuarie 2020.

Programul  „Școala altfel” se va desfășura în perioada 7 octombrie 2019 – 29 mai 2020, pe o perioadă de 5 zile consecutive lucrătoare, a căror planificare se află la decizia unității de învățământ.

Vacanța de vară este între 13 iunie 2020 și data din septembrie la care încep cursurile anului școlar 2020-2021.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.