Tânără reținută de poliție. A fost prinsă beată și drogată la volan

Tânără reținută de poliție. A fost prinsă beată și drogată la volan

Cei de la IPJ Bistrița-Năsăud transmit faptul că, în noaptea de 20 iunie, poliţiştii din cadrul Biroului Rutier au depistat în trafic o femeie, în vârstă de 26 ani, din Bistrița, care a fost testată pozitiv cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de peste 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Aceasta a fost testată şi cu aparatul DRUG Test 5000, rezultatul fiind pozitiv şi de această dată, motiv pentru care a fost condusă la spital pentru recoltarea de mostre biologice.

În cauză se efectuează cercetări pentru infracţiunea de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, iar conducătoarea auto a fost reţinută pentru 24 de ore, de către poliţiştii Biroului Rutier, urmând a fi prezentată, în data de 01.07.2020, Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistrița cu propunere de arestare preventivă, a mai notat purtătorul de cuvânt al IPJ Bistrița-Năsăud.

Categories: Bistrita Nasaud

About Author

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*