Un șofer BEAT a băgat trei oameni în spital și a distrus două mașini

    Patru oameni au ajuns la spital în urma coliziunii dintre două mașini. Șoferul care a produs accidentul era băut.

    Conform primelor verificări ale poliției, un bărbat de 40 de ani, din Turda, care se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, în timp ce conducea un autoturism pe Calea Victoriei, dinspre strada Câmpiei spre Ştefan cel Mare, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, la ieşire dintr-o curbă a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare şi a  pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autovehicul condus de o tânără, de 20 de ani, din comuna Aiton.

    Șoferul a fost testat cu etilotestul și avea o concentrație de peste 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat.

    Accidentul s-a soldat cu rănirea celor doi conducători auto, precum și a doi pasageri din cele două autoturisme, doi bărbați de 36 și 27 de ani, din Turda și Săndulești.

    Valoarea pagubelor materiale a fost estimată la 12.500 de lei.

    În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de Codul penal.