În Ungaria a fost inaugurată vineri o nouă porţiune a drumului judeţean 445, care ocoleşte oraşul Kecskemét în nord şi face legătura între drumul naţional 5 şi autostrada M5. Drumul de 3,3 km a fost construit dintr-un buget de 5,75 de miliarde de forinţi.

Până în 2030, din orice punct al Ungariei se va putea ajunge într-o jumătate de oră pe un drum expres – a declarat, în cadrul evenimentului de inaugurare, ministrul ungar al inovării şi tehnologiei, László Palkovics, transmite agenția maghiară de știri MTI.

 

Autostrada M5 în direcţia Budapesta şi Szeged a fost pusă la dispoziţia şoferilor de decenii întregi. În direcţia est, conexiunea rapidă va fi asigurată de autostrada M44. Pe cele două secţiuni mai îndepărtate ale autostrăzii, care face legătura cu Békéscsaba, există deja două şantiere în lucru. În direcţia vest se află în curs de pregătire autostrada M8, care în viitor va lega autostrada M7 cu Kecskemét, prin Dunaújváros. Odată cu construirea ei, după 2022 va exista o conexiune directă între autostrăzile M7, M6 şi M5, fără atingerea Budapestei. Noua legătură va însemna că drumul dintre Câmpia de Sud şi lacul Balaton se va putea parcurge
într-un timp mai scurt şi cu cheltuieli mai mici. Secţiunile planificate vor fi repere importante ale construirii axei M8, care porneşte de la Graz – Klagenfurt, pe direcţia Körmend, Veszprém şi Dunaújváros, până la Kecskemét, apoi continuă în două direcţii noi, spre Eger şi Békéscsaba, a explicat László Palkovics.

Ministrul a subliniat că, în următorii ani, Ungaria va trece la un alt nivel în privinţa dezvoltării reţelei sale de autostrăzi. Şi asta întrucât “principala viziune a politicii de transport este
aceea ca până în 2030, din orice punct al Ungariei să se poată ajunge într-o jumătate de oră pe un drum expres sau o altă categorie de drum cu patru benzi”. Realizarea acestui obiectiv va contribui ca Ungaria să se regăsească în perioada următoare printre primele 5 ţări din Europa cu cea mai ridicată calitate a vieţii – a adăugat ministrul.