Vasile Lucuț, patronul Unicarm sponsorizează spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale în valoare de 250.000 euro

Vasile Lucuț, patronul Unicarm sponsorizează spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale în valoare de 250.000 euro

Criza cauzată de noul coronavirus a creat un val de solidaritate în România. Zeci de companii și personalități publice s-au mobilizat și au făcut donații importante pentru spitalele și cadrele medicale, care luptă pentru salvarea pacienților infectați cu COVID-19.

Un astfel de gest a făcut și omul de afaceri Vasile Lucuț, patronul Unicarm Satu Mare.

Iată mesajul acestora:

În aceste zile, cu care nu ne-am fi gândit că ne vom confrunta, se dovedeşte că a trece peste aceste condiţii speciale este despre a veni în ajutorul aproapelui nostru. Nu exista manual de instructiuni pentru cum sa ne simtim in astfel de vremuri si stim ca asta cauzeaza stres tuturor.

Este despre a ne implica în tot ceea ce ţine de fiecare dintre noi, în a nu sta nepăsători, acum, când cu toţii suntem încercaţi de provocări unice.

Privind înainte, punându-ne încrederea în Dumnezeu si in cadrele medicale, am decis şi de această dată să ne implicăm prin investiţii în sistemul sanitar, sponsorizand spitalele din Satu Mare cu echipamente medicale in valoare de 250.000 euro, astfel:

  • Laboratorul Spitalului Judeţean Satu Mare:
  • Aparat de testare COVID-19
  • 1000 de kit-uri de testare COVID-19
  • Sectia ATI a Spitalului Judeţean Satu Mare:
  • 10 Aparate de Ventilare dotate complet cu: Pat cu 4 motoare, Monitor Functii Vitale, Aspirator
  • 1 Targa Hidraulica.
  • Spitalul de boli infecţioase Satu Mare (secţia adulţi + sectia pediatrie copii):
  • 10 Pulsiometre
  • 10 Tensiometre
  • 1 Defibrilator
  • 4 Monitoare Functii Vitale
  • 1 Masina de spalat cu uscator

Suntem conştienţi de eforturile pe care fiecare dintre noi trebuie sa le depună, de sacrificiile pe care fiecare trebuie să le facă zi de zi, însă trebuie să ne menţinem speranţa vie, pentru a trece cu bine peste aceasta grea incercare !

Doamne ajuta !

Categories: Companii

Write a Comment

Your e-mail address will not be published.
Required fields are marked*

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.