Animația stradală este printre principalele atracții la Zilele Clujului! Oamenii se opresc să fotografieze personajele de poveste care le ies în cale pe străzile orașului. Cei mici sunt fascinati de printese si soldati, iar adultii apreciaza acrobatiile si costumele inedite pe care artistii le poarta. 

Ediția 2019 a Zilelor Clujului marchează, prin evenimente și acțiuni aparte, aniversarea unor instituții clujene remarcabile, care au contribuit activ la dezvoltarea orașului în ultimul secol.

Zilele Clujului 2019 este organizat de Primăria Cluj-Napoca împreună cu peste 100 de companii, ONG-uri, voluntari și instituții, care împreună cu membrii comunității, creează an de an o poveste minunată.

Festivalul reflectă comunitatea căreia i se adresează: deschisă, creativă, dinamică, fiind un eveniment de referință pentru identitatea culturală a orașului, cu activități diverse pentru toate gusturile și vârstele.

Animatie stradala la Zilele Clujului!

Animatie stradala la Zilele Clujului!

Publicată de Pagina de Transilvania pe Duminică, 29 septembrie 2019

Iată ce poți face astăzi la Zilele Clujului:

PIAŢA UNIRII

11:00-21:00 – Experience Cluj

Descoperă oraşul în realitatea virtuală!

12:00-21:00 – Photobooth

15:00-22:00

Compania de teatru, acrobaţie şi jonglerie Famous Art

15:00-22:00

Compania de Teatru Magic Puppet

13:00

Regal folcloric

 

PIAŢA MUZEULUI

11:00 – Aventurile lui Paprikajancsi, regia: Vadas László

spectacol în limba maghiară

Organizator: Teatrul de păpuşi – Teatrul Puck

14:00-21:00

Caricaturi la cornet

în faţa Casei Matei Corvin

10:00-21:00

Urban Mirror – Ateliere reciclare

 

10:00-12:00 – Atelier de hârtie reciclată

13:00-15:00 – Atelier de sticle reciclate

16:00-18:00 – Atelier de reciclare dopuri de vin

19:00-21:00 – Atelier de reciclat haine

Organizator: Asociația cultural-artistică Urban Mirror

Concerte

18:30 – Matei Sax

19:30 – Daniel Spencer, Elisio Faria, Arlindo Barbarosa Rodrigues

20:30 – Văzduh&Dao 809&Roxana Niculescu

21:30 – SwingElectric

 

STR. MIHAIL KOGĂLNICEANU

10:00 – Spectacol FUNtasticii – Orăşelul Poveştilor

spectacol muzical pentru copii

Organizator: Golden Party

11:00-20:00 – Festivalul Gastronomic Internaţional

10:00-22:00

Târgul meșterilor populari și al comunităților internaționale

Ateliere meșteșugărești:roata olarului, pictură pe ceramică, război de țesut, cusături, prelucrare podoabe din mărgele, împletituri din sfoară etc.

10:00-22:00 – Promenada cărților

10:00-20:00 – Ateliere pentru copii. Desenăm, ne jucăm!

17:00 – Premierea celor care achiziționează carte de la Promenada cărților

10:00-22:00 – Sesiuni foto inedite cu personaje din poveşti

Organizator: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

10:00-22:00 – Festivalul multiculturalității

Expoziţie de obiecte tradiţionale din cultura popoarelor

19:19 – Haide “”U”” pe Scena Urbană

Organizator: Scena Urbană

Scenă Str. Mihail Kogălniceanu

12:00-17:00 – Albin Kaczka&Raresh Rush

17:00-21:00

Oana Dragomir

Adriana Andreica şi Florin Grec

Alexandra Sidor şi Ioan Onişor

Picuri de folk

Magda Puşkaş, Rareş Suciu şi invitat surpriză

 

BULEVARDUL EROILOR

14:00-21:00

Caricaturi la cornet

 

PARCUL CENTRAL „SIMION BĂRNUŢIU”

Zona de aventură

10:00-19:00

Provocare la înălțime alături de Salvamont Salvaspeo

10:00-20:00

Fun Zone powered by AROBS Transilvania Software

Organizator: Outdoor4U”

10:00-19:00 – Distracție Uriașă cu Carcassonne Gigant!

Mepples supradimensionați și piese uriașe te așteaptă să descoperi universul jocului Carcassonne!

Organizator: LineArt – Oxygame

15:00-22:00

Compania de Teatru Magic Puppet

Lacul Chios

11:00-19:00 – Caiac pe lacul Chios

eveniment adresat persoanelor cu dizabilităţi locomotorii

11:00-17:00

Caiac pe lacul Chios

11:00-13:00 – iniţiere – plimbări cu caiacul

14:00-17:00 – iniţiere – plimbări cu caiacul

Organizator: Asociaţia Club Sportiv Caiac SMile

platoul dintre Cluj Arena și Parcul Central „Simion Bărnuțiu”

10:00 – Cros Epilepsy Challenge

Organizator: Asociaţia LC-N

13:00-19:30 – Ateliere de cooking&design

Ateliere de cooking

13:00-14:30

15:30-17:00

18:00-19:30

Ateliere de design floral

13:00-14:30

15:30-17:00

18:00-19:30

Organizator: Atelierele Ilbah

Zona Casino

 

14:00-21:00

Caricaturi la cornet

11:00-19:00 – ELEMENTUM Experience @ Zilele Clujului 2019

11:00-14:00 – ateliere senzoriale, atelier de modelaj în aluaturi și atelier de decoupage

16:00-19:00 – ateliere senzoriale, atelier de confecționat brățări și atelier de pictură pe figurine de lemn

Servicii ale Bibliotecii mobile

11:00 – Rachete în acțiune

Atelier de lucru manual (6-12 ani)

13:00 – Joc și joacă

16:00 – Zmeul-pasăre

Atelier de lucru manual

17:00 – Ora poveștilor în limba engleză

Organizator: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

10:00-18:00 – Atelier de gătit sănătos ManagisBio

powered by AROBS Transilvania Software

Organizator: ManagisBio

16:00-19:00

Jocuri şi activităţi asistate de câini „Pawsitive Time”

Organizator: Asociaţia DogAssist

Tabăra Nomadă

10:00-19:00 – Echitație pentru copii

Organizator: Asociația Vulturii din Călata

13:00 – Prezentarea iurtă nomadă

17:00 – Jocuri nomade (II)

spectacol istoric călare

 

CASINO – CENTRUL DE CULTURĂ URBANĂ

11:00-15:00 – Atelier educativ pentru copii – Pădurea mea!

Vino sa creezi alături de noi o pădure în miniatură!

Atelier destinat copiilor cu vârsta cuprinsă între 6-10 ani

înscriere prealabilă obligatorie: www.acthub.ro

Organizator: Act Hub Cluj

 

15:00-19:00 – Activități pentru copii

platoul din fața Casino-ului

-ateliere de face-painting și modelaj de baloane

Organizator: Pahumi

19:00 – Miss Măriuţa

concurs de miss dedicat copiilor care vor prezenta cu drag portul național din diferite zone ale țării

Organizator: City Kids Agency

 

CINEMA DACIA

Sala Mare

11:00 – The Son of Bigfoot (2017) – Bigfoot Junior

Film dublat în limba română

 

13:00 – Veronica (1972)

Film românesc

18:00 – Touch me not – Politicile Corpului

Organizator: Asociația Culturală

MANEKINO, Universitatea Babeş-Bolyai, Centrul de Cultură Urbană

Sala Multifuncțională și foaierul cinematografului

13:00-17:00 – Activități pentru copii

ateliere de face-painting și modelaj de baloane

Organizator: Pahumi

 

CINEMA MĂRĂŞTI

14:00 – Spectacol folcloric

Clubul Pensionarilor Cinema Mărăști și Ansamblul folcloric Tradiții Ardelenești

 

TURNUL CROITORILOR

10:00-20:00 – Clujul de ieri și de azi

Expoziții de fotografie

Organizator: Asociația Clujul de Altădată, Centrul de Cultură Urbană

10:00-20:00 – Mazepa Neagră

Expoziții de fotografie

Expune: Robert Antonov, student al secției Fotografie din cadrul Universității de Artă și Design Cluj-Napoca

Organizator: Clubul de fotografie Lumex, Centrul de Cultură Urbană

 

10:00-20:00 – O carte în dar

proiectul presupune distribuirea gratuită a unor cărți primite drept donații din partea editurilor și persoanelor fizice darnice

Organizator: Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj

18:00 – Turnuri ale cetății Clujului

lansare de colecție de cataloage cu planșe machetabile pop-up ce ilustrează repere simbolice și arhitecturale clujene, reflectând dezvoltarea orașului în diferite perioade istorice

Organizator: deCluj

STRADA POTAISSA ŞI ZIDUL CETĂŢII

Tabăra Medievală

10:00 – 19:00

Ateliere de pielărie, ceramică, țesătorie și fierărie; instrucție recruților, tehnici de mânuirea armelor, atelier de confectionare măști

10:00 – Trezirea la viață a taberei medievale

10:30 – Atelier de gastronomie medievală

11:00 – Filozofii domnului, după operele lui Moliere – spectacol de teatru medieval

11:30 – Povestea Palatului de Cleștar

12:00 – Atelier pictură de blazoane medieval și atelier de confecționare a zalelor

13:00 – Salve de tun – prezentarea armelor de foc medievale

14:00 – Pe Lama Spadei – demonstrații interactive

15:00 – Turnir medieval

16:00 – Legenda regelui Matia

17:00 – Povestea lui Prâslea cel Voinic si merele de aur

18:00 – Muzica și dansurile medievale

Tabăra Antică

10:00 – 19:00

Activități specifice in tabăra civilă – ateliere de pielărie, ceramică, țesătorie, fierărie

Activități specifice in tabăra militară – Inspecția trupelor de catre Legatus Legionis, curățare și întreținere echipamente, instrucția recruților, antrenamente cu arcul, sulița

12:00 – Ritualul de pregătire pentru luptă al armatei Romane

14:00 – De la Napouca la Napoca. Istoria unui oraş ( partea a II-a)

17:00 – Bătălia dintre barbari şi romani”

 

PARC IULIUS MALL

18:00 – Poveste românească de operă şi balet

Organizator: Asociaţia Culturală Opera Vox Cluj-Napoca

Eveniment susţinut de Iulius Mall

LA TERENURI MĂNĂŞTUR

11:00-23:00 – Zilele Mănăşturului

11:00-13:00 – Ateliere de jonglerie și activități de reciclare – Asociația Firul Ariadnei

11:00-17:00 – Pictură pe față și tatuaj henna

13:00-14:00 -„Traista cu povești” vine în cartier – Asociația Firul Ariadnei

3:00-14:00 – Parenting și informare: siguranța în cartier

11:00-17:00 – Târg și schimb de cărți și jucării

11:00 -17:00 -Târg produse handmade

14:00-17:00 – Concurs sportiv între familii – ACSF Juniorul Cluj

15:00-17:00 – Atelier teatru pentru copii – improvizaţie

17:00-18:00 – Zumba pentru întreaga familie

1800-21:00 – Seară mănăștureană: Poveşti mănăşturene cu personalităţi clujene, artişti din cartier și muzică folk

Organizator: Fundaţia Părinţi din România

PARCUL SPORTIV „IULIU HAŢIEGANU”

Complexul de nataţie „Universitas”

Univer 24 – Sărbătoarea înotului – 09:30 – 12:30

9:30 – Mini-teambuilding acvatic

înotători de orice nivel/echipă minim 2 membri/50m/total 45 min

Festivitate încheiere: 29 septembrie, ora 11:15

Organizator: Sports Culture

 

BAZA SPORTIVĂ GHEORGHENI

10:00 – Outdoor Power Workout

Organizator: Norbert Body Engineer

TURURI GHIDATE

Km 0 al urbei de pe Someșul Mic

– Piața Unirii în istorie și povești

Plecare: ora 10:00

Centrul de Informare Turistică

Bd. Eroilor nr. 6-8

Durata: 2 ore

Organizator: Cluj Guided Tours

Cluj-Napoca – the Treasure City

tur ghidat în limba engleză

Plecare: ora 11:00

Centrul de Informare Turistică

Bd. Eroilor nr. 6-8

Durata: 2 ore

Organizator: Cluj Guided Tours

Cluj-Napoca – the Treasure City

tur ghidat în limba engleză

Plecare: ora 18:00

Centrul de Informare Turistică

Bd. Eroilor nr. 6-8

Durata: 2 ore

Organizator: Cluj Guided Tours

 

Campus Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca

10:00-18:00 – Zilele Clujului la USAMV

– Echipaj călare demonstrativ, Poliția Română

– Expoziție de vaci, rasa sure de stepă

– Demonstrații de agilitate și dresaj canin, parteneri ai USAMV Cluj-Napoca

– Prezentări păsări/animale domestice: porumbei, găinușe, iepuri etc.

– Demonstrații de echitație și probe de agilitate cu caii

– Concursuri pentru copii, cu premii inedite – pui de animale

– Stup de observație albine, viermi de mătase

– Laboratoare și prezentări de la Facultatea de Zootehnie și Biotehnologii

– Produse tradiționale la vânzare din producția proprie a fermelor și stațiunilor USAMV Cluj-Napoca

– Vizitare acvariul USAMV Cluj-Napoca

Organizator: Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară Cluj-Napoca