Cei doi hoți care au furat peste 90.000 de lei de la USAMV Cluj-Napoca aveau fețele acoperite când au intrat în clădirea rectoratului. Ei au fost reținuți pentru 24 de ore, pentru furt calificat, în urma unor percheziții făcute în Iași și Timișoara.

Potrivit unui comunicat al IPJ Cluj transmis, miercuri, cei doi hoți aveau fețele acoperite când au sustras bani și bonuri valorice din casieria USAMV.

„La data de 5 noiembrie, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au efectuat percheziții, pe raza municipiilor Iași și Timișoara, sub coordonarea procurorului de caz, pentru documentarea activității infracționale a doi bărbați. Cei în cauză, în vârstă de 25 și 26 ani, sunt bănuiți că, în noaptea de 2/3 octombrie, având fețele acoperite, au pătruns în incinta unei universități de pe Calea Mănăștur din Cluj-Napoca, iar din seiful casieriei au sustras bani și bonuri valorice, cauzând un prejudiciu estimat la peste 90.000 de lei. Cei în cauză au fost conduși la sediul unității de poliție, iar în baza probatoriului administrat, au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat”, se arată în comunicat.

Polițiștii clujeni au subliniat că, în urma perchezițiilor, au fost găsite și ridicate articole de îmbrăcăminte, bani și alte obiecte care prezintă interes pentru cauză.

Două persoane au pătruns, în noaptea de 2 spre 3 octombrie, în clădirea rectoratului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj-Napoca și au furat banii din casierie.

Furtul a fost depistat dimineața de angajații universității. Potrivit polițiștilor clujeni, inițial a fost reclamată sustragerea sumei de 30.000 de lei, dar ulterior s-a revenit asupra prejudiciului și s-a stabilit că acesta ajunge la peste 90.000 de lei.

Noi detalii despre hoții care au furat peste 90.000 de lei de la USAMV

Noi detalii despre hoții care au furat peste 90.000 de lei de la USAMV

Publicată de Pagina de Transilvania pe Miercuri, 6 noiembrie 2019