Un registru național pentru prevenirea insuficienței cardiace va fi înființat cu fonduri norvegiene, în valoare de 2,5 milioane de euro. Specialiștii clujeni vor să afle de ce România e lider în mortalitatea cardio-vasculară și cum pot preveni repetarea unui infarct.

Institutul Inimi ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca va înființa primul registru național post-infarct miocardic acut, pentru prevenirea insuficienței cardiace, înființat cu fonduri norvegiene în valoare de 2,5 milioane de euro.

CITESTE SI: Firea, mesaj pentru Dăncilă: Chiar vreți să ieșim pe ușa din dos a istoriei?

Profesorul Adrian Iancu de la Institutul Inimii ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că proiectul implică o colaborare între institutul clujean, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Oradea.

„Am câștigat un proiect cu fonduri norvegiene de importanță strategică națională prin care dorim să înființăm primul registru post-infarct miocardic, de monitorizare a supraviețuitorilor unui infarct miocardic acut. În România suntem lideri în mortalitatea cardio – vasculară și vrem să vedem de ce e mai mare la noi decât în alte părți. Proiectul implică o colaborare între Institutul Inimii Cluj-Napoca, Institutul de Boli Cardiovasculare Timișoara și Spitalul Județean de Urgență Oradea și dorim să punem punem bolnavii cu infarct miocardic acut într-o platformă, să facem analize stastistice și să urmărim factorii de risc. Vrem să vedem ce anume a determinat această maladie, cum putem preveni repetarea ei, deoarece sunt bolnavi care, după un an, mai fac un infarct. Proiectul, în valoare de 2,5 milioane de euro, este finanțat din fonduri norvegiene nerambursabile și sperăm ca acest registru să găzduiască 4.000 – 4.500 de bolnavi”, a spus Iancu.

VIDEO | Registru național pentru prevenirea insuficienței cardiace, cu 2,5 milioane de euro

Institutul Inimi ”Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca va înființa primul registru național post-infarct miocardic acut, pentru prevenirea insuficienței cardiace, înființat cu fonduri norvegiene în valoare de 2,5 milioane de euro.

Publicată de Pagina de Transilvania pe Luni, 25 noiembrie 2019

CITESTE SI: PNL victorie zdrobitoare la Cluj. 84,56 % în municipiul Cluj-Napoca și 81,20 % în județul Cluj

Potrivit acestuia, în cadrul proiectului, care se va derula pe o perioadă de 2 ani, va fi cumpărat, în primăvara anului viitor, un RMN special pentru inimă, în valoare de un milion de euro, pentru Institutul Inimii „Nicolae Stăncioiu” Cluj-Napoca.

De asemenea, va fi cumpărat și un dispozitiv, o inimă artificială, care va sta câteva zile în inima pacientului și va lua sânge din ventriculul stâng, care nu mai are putere din cauza zonei necrozate, și îl va duce în aortă.

„Va crește debitul cardiac cu 3,5 litri pe minut, ceea ce este foarte mult și permite ca bolnavii să ajungă pe masa de operații și să li se implanteze un stent”, a explicat Iancu.

Instituțiile norvegiene implicate în derularea proiectului sunt Haukeland University Hospital din Bergen și University Hospital of North Norway, Tromso, specialiștii români urmând să învețe de la registrele norvegiene și suedeze privind infarctul miocardic, care sunt cele mai bune din lume.

În cele trei centre – Cluj-Napoca, Timișoara și Oradea – se rezolvă o treime din numărul de infarcturi din România.