Viorel Cataramă, președintele Dreapta Liberală, transmite într-un comunicat de presă, că Dan Barna la Cotroceni și Dacian Cioloș la Palatul Victoria, în funcția de premier, reprezintă tabloul pericolului perfect pentru România.

„Alianța USR-PLUS și-a desemnat candidatul la PM: un comunist, pe nume Dacian Ciolos! Și, în tandem cu Dan Barna, un neomarxist care luptă împotriva capitalului autohton și sprijină numai activitatea multinaționalelor, avem tabloul complet al pericolului uriaș care paște România în cazul în care acești susținători ai stângii globaliste ar prelua puterea”, a declarat Viorel Cataramă.

Președintele Dreptei Liberale a afirmat că Dacian Cioloș a luat măsuri comuniste pe vremea când era premier.

„Argumentele sunt solide: cât a fost PM, domnul Ciolos a: a plafonat prin lege prețuri și tarife; a militarizat un serviciu secret; a atacat cu ferocitate sectorul privat (vezi cazul Bradet); a încercat să treacă în patrimoniul statului aseturi aparținând sectorului privat (nationalizari); a încercat etatizarea culturii. Toate acestea sunt măsuri comuniste, nici macar socialiste!”, a adăugat Cataramă.

Alianța USR-PLUS a stabilit, în urma unor negocieri interne, ca Dan Barna să fie candidatul alianței la prezidențiale, iar pentru funcția de premier l-au validat pe Dacian Cioloș. Anunțul a fost făcut, duminică, de cei doi lideri ai alianței 2020.