Cinci persoane au fost evacuate cu mascaţi şi amendate, duminică seară, de poliţişti pentru întreruperea unui concert la Opera Naţională Cluj-Napoca, în care avea loc o chemare la rugăciune în limba arabă.

„Cinci persoane, patru bărbaţi şi o femeie, care se aflau în incinta Operei Naţionale Cluj-Napoca au fost conduse la secţie şi sancţionate contravenţional cu sume cuprinse între 500 şi 700 de lei pentru nerespectarea măsurilor de ordine pentru buna desfăşurare a manifestării culturale, una fiind sancţionată, în plus, pentru adresare de cuvinte jignitoare”, a spus Jucan

Concertul vocal – simfonic „The Armed Man – Misă pentru pace” care a avut loc, duminică, în deschiderea stagiunii Operei Naţionale Cluj-Napoca, a fost întrerupt câteva minute, în momentul în care pe scenă avea loc o chemare la rugăciune în limba arabă, de către mai multe persoane aflate la balcon care au vociferat şi au început să cânte imnul naţional „Deşteaptă-te române!”.

Una dintre acestea a strigat „Pe pământ românesc nu se va construi niciodată vreo moschee”, iar alta a afirmat că nu este normal ca în incinta unei instituţii culturale să aibă loc rugăciuni în limba arabă, folosite de terorişti musulmani.

Persoanele respective au fost evacuate cu mascaţi şi au fost conduse la secţia de poliţie, iar spectacolul a continuat.

Printre persoanele amendate se numără fostul sportiv Călin Mărincuş, care în 2016 l-a apostrofat pe premierul Dacian Cioloş, aflat într-o vizită la Cluj-Napoca, contestând venirea refugiaţilor în România, şi liderul Noua Dreaptă Cluj, Codrin Goia.